Zilele trecute tata(65 ani),mare crai in tineretea lui, ajunge tare amarat acasa.Suparat fleasca se descalta,se duce glont la el in camera si-si aprinde o tigare.Impacientata de starea lui dar si curioasa ma duc peste el:
"Ce-ai patit?
Nimic.
Zi-mi draga,ce-ai patit?De ce esti suparat?
Pai,eram in autobuz.si era una in fata mea,la vreo 30 de ani,tare frumoasa.si ma tot uitam la ea.Era imbracata in fusta scurta.Si aia mi-a zis....Ce te uiti asa tataie??Auzi,eu tataie....bip,bip,bip."
M-a amuzat.Era atat de serios si de afectat,mai rau ca un adolescent refuzat.Insa am stat si m-am gandit....Cand corpul nu mai poate insa spiritul ramane tanar probabil ca asta simti.E greu sa te obisnuiesti cu batranetea si neputinta atunci cand o privesti ca pe o boala incurabila ci nu ca pe o etapa naturala a vietii.
